Termenii şi Condiţiile

Tema concursului o reprezintă amplasarea frumuseții lumii în punctul central al interesului fotografic. Selecția finală a motivelor fotografice câştigătoare va aparţine unui juriu. CEWE acordă 1 000 de premii importante. Fotografiile câștigătoare vor fi prezentate pe pagina web „Câștigători” și toți câștigătorii vor fi notificați în scris prin e-mail și/sau poștă.

Până la 25 de fotografii digitale proprii, asupra cărora participanții dețin drepturi de autor și de utilizare nelimitate și ale căror motive nu încalcă prevederile legale ale țării de origine, prevederile legale ale Uniunii Europene sau drepturile individuale ale persoanelor reprezentate, pot fi încărcate în cadrul celor șase categorii „Sport”, „Oameni”, „Peisaje„, „Arhitectură”, „Trafic și infrastructură” și „Natură” până la data de 30 iunie 2017.

Participarea este posibilă exclusiv prin intermediul paginilor web dedicate concursului. Înscrierile transmise prin poștă sau pe alte căi nu vor fi luate în considerare. Cu excepția locurilor de la 1 la 6, în procesul de jurizare categoriile au numai rolul clasificării tematice și verificării fotografiilor înscrise în concurs. Astfel, atribuirea locurilor de la 7 la 1 000 se face aleatoriu, din cadrul categoriilor. Fiecare participant își poate administra fotografiile încărcate, precum informații și descrieri legate de acestea prin intermediul contului său personal de utilizator. Pentru a fi încărcate, imaginile trebuie să aibă o dimensiune minimă de 1 920 x 1 080 pixeli la o dimensiune a fișierului de maxim 22 megabiți (MB). Este permis exclusiv formatul de fișier JPEG. În plus, trebuie să existe și o versiune a fiecărei fotografii încărcate, la dimensiune originală, pe care organizatorul să o poată solicita participantului în vederea publicării în expoziții sau în presa scrisă, în cadrul activităților comerciale descrise mai jos.

Organizatorul concursului îşi rezervă dreptul la ştergerea fotografiilor care se abat grav de la datele tematice. Ştergerea imaginilor nu este anunţată. În plus, organizatorul îşi rezervă dreptul de a face oricând şi fără anunţare prealabilă modificări sau completări în conţinuturile concepute de acesta, chiar dacă au o influenţă asupra condiţiilor de participare ale concursului. Prin participarea la concurs, participantul acordă CEWE, precum și companiilor afiliate CEWE, un drept de utilizare irevocabil, pe termen nelimitat, pentru utilizarea fotografiei/fotografiilor încărcate în cadrul activităților sale de PR. Această prevedere include și posibilitatea publicării, multiplicării, ilustrării și distribuirii în scopul autopromovării și prezentării companiei CEWE. Aceasta se va realiza exclusiv în contextul concursului, inclusiv a comunicărilor ulterioare, la care s-a înscris participantul. Această permisiune include utilizarea fotografiilor transmise pentru prezentarea în expoziții, publicarea pe internet și pe rețele sociale, includerea în alte publicații și publicări de către terți în cadrul unor comunicate de presă, ilustrarea performanțelor CEWE.

Pentru o utilizare în scopuri comerciale dincolo de aceste limite este necesar un acord separat din partea participantului. Prin înscrierea în concurs, participantul confirmă faptul că este autorul imaginilor încărcate și că dispune de drepturi de utilizare nelimitate asupra acestora. De asemenea, participantul confirmă faptul că fotografiile încărcate de el sunt libere de drepturi ale unor terți; în special, faptul că toate persoanele reprezentate, care pot fi identificate, sunt de acord cu modurile de utilizare enumerate și că drepturile de proprietate intelectuală ale terților nu sunt încălcate de aceste moduri de utilizare.

Încă din acest moment, participantul la concursul CEWE nu este afectat de eventuale pretenții care ar putea fi emise de către terți. Angajații CEWE și alte persoane implicate în conceperea și implementarea concursului foto sunt excluse de la participare. Participantul este de acord cu nominalizarea sa în calitate de autor. Participantul garantează faptul că imaginile înscrise nu prezintă conținut care încalcă normele de interdicție, în special prevederile privind distribuirea de pornografie infantilă. Pentru publicarea fotografiilor în conformitate cu condițiile de publicare nu se plătesc onorarii și remunerații.

Participantul își poate retrage în orice moment fotografiile din concurs, prin ștergerea respectivei fotografii din contul său personal de utilizator. Excepție fac fotografiile care sunt prezentate după jurizare pe pagina „Câștigători”.

Prin încărcarea fotografiilor, participantul se declară de acord cu condițiile de participare. Procedurile judiciare sunt excluse. Declinarea responsabilității cu privire la utilizare aplicației CEWE Photo Contest cu sistemul de operare iOS: Se va lua la cunoștință faptul că Apple Inc. nu este implicată în derularea sau sponsorizarea acestui concurs. Premiile concursului nu includ produse ale Apple Inc. În plus, Apple Inc. nu este responsabilă în niciun fel pentru această aplicație sau pentru utilizarea acesteia.

Certificare imagine pentru clipul promoțional/imaginea de prezentare de pe pagina de start, de la stânga sus la dreapta jos: © Gábor Máté Pusztai, câștigătorul categoriei „Sport” (Our world is beautiful 2014/15), © Agnieszka Gulczyńska, câștigătoarea categoriei „Oameni” (Our world is beautiful 2014/15), © Adam Kováč, câștigătorul categoriei „Peisaje” (Our world is beautiful 2014/15), © Devid Camerlynck, câștigătorul categoriei „Arhitectură” (Our world is beautiful 2014/15), © Thomas Pedersen, câștigătorul categoriei „Trafic și infrastructură” (Our world is beautiful 2014/15), © Murat Ertem, câștigătorul categoriei „Natură” (Our world is beautiful 2014/15).

global.drag_and_drop.header
global.drag_and_drop.description